Mariana Stanciu este din Pitești și, pentru un timp, a lucrat în Sibiu într-un restaurant vegan pe care l-a și administrat. În urmă cu 5 ani, s-a apucat să învețe cum să facă pâine cu maia din dorința de a face o pâine bună, sănătoasă, de consumat acasă. Avea deja copii încă de pe atunci și își dorea să facă pâine pentru că le plăcea tuturor să o consume. A început să învețe despre pâine și despre maia cu ajutorul Codruței Popa de la Apă Făină Sare din Timișoara, iar mai apoi cu ajutorul Ralucăi, o cunoștință care locuia în aceeași zonă cu ea și care i-a arătat multe trucuri.
În prezent, are propriul atelier de făcut pâine, Maiaua Mea – Brutărie Artizanală, care, pentru un timp, a funcționat și la Sibiu Food Hub (str. 9 Mai). Îți dorește ca, la un moment dat, să aibă undeva la țară propria brutărie artizanală, unde să poată produce pâine într-un ritm sustenabil.
Maiaua pe care o folosește are 5 ani și consideră că trebuie tratată ca un copil și îngrijită zilnic. Folosește maiaua pentru pâine și diferite aluaturi. Atunci când face pâine, alocă multe ore pentru acest proces complex care constă în îngrijirea și pregătirea maielei pentru aluat, formarea aluatului din maia, făină, apă și sare și frământarea lui, împărțirea aluatului, cântărirea, modelarea și punerea în forme, dospirea aluatului în forme și, la final, coptul pâinii.
De-a lungul timpului, a ajuns să facă pâine cu făină integrală de grâu, pâine cu făină integrală de secară, pâine cu făină de secară și mălai de țară, pâine cu cartofi și rozmarin, pâine cu semințe. Alte produse pe care le mai pregătește folosind maia sunt: baghete, ciabatta cu măsline, chifle cu smântână de casă, chifle cu lapte de cocos, cornulețe evreiești, croissante cu unt de cocos, tartă cu mere și scorțișoară, tartă cu brânză de capră.
Îi place să consume propria pâine cu gem de prune.