Spusă prin fotografiile Gabrielei Cuzepan
De câțiva ani, oamenii sunt tot mai interesați de prepararea pâinii cu maia sau a pâinii cum se făcea mai demult, în tihnă, pentru că este mult mai sănătoasă a fi consumată dacă este preparată astfel.
Proiectul Povestea pâinii a încercat să documenteze povestea și procesul câtorva persoane și producători din Sibiu și Județul Sibiu care fac pâine, pentru a arăta abordarea acestora în a face pâine cu maia, dar nu numai. Ne-am dorit ca, prin această documentare, să scoatem la iveală atenția acordată modului în care în prezent se face pâinea și cât de important e să știm ce consumăm, dar și cine sunt persoanele care se dedică acestui proces minuțios.
Printre aceste persoane, se regăsesc producători de la care multă lume din Sibiu cumpără pâine, producători care vin cu produse vinerea în Sibiu la Târgul Vinerea Verde din Piața Huet și sâmbăta la Piața Volantă Transilvania. Proiectul a documentat și persoane care fac pâine pentru consum propriu, pentru vânzare individuală sau prin restaurante dar și profesori de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „Terezianum” din Sibiu, care predau generațiilor de elevi procesul de fabricare a pâinii sănătoase:
– Luijza Boldizsar de la Moara Veche din Hosman
– Dudi Presecan de la Brutăria La Muma din Mândra
– Angela Zaporojan din Sibiu
– Ioan Bebeșelea, bucătar la Syndicat Gourmet
– Mariana Stanciu – Maiaua Mea Brașov
– Cornelia Popa și Ioan Vinerean, Liceul Terezianum Sibiu
Găsiți toată documentarea și aici sub formă de catalog online: